Grupul Bosch revine pe creștere – vânzările vor depăși 50 de miliarde de euro în 2011

Grupul Bosch a revenit pe creștere și a atins deja nivelul de vânzări înregistrat în anul 2007, înainte de criză. Conform rezultatelor preliminare, în anul fiscal 2010, furnizorul global de tehnologie și servicii a obținut vânzări de 47,3 miliarde de euro, cu 24% mai mult decât în anul anterior (2009: 38,2 miliarde de euro). „Acesta este cel mai ridicat nivel atins de vânzările anuale în istoria de 125 de ani a companiei”, a declarat Franz Fehrenbach, președintele consiliului de administrație al Robert Bosch GmbH. Situația veniturilor Grupului Bosch s-a îmbunătățit, de asemenea, semnificativ. Astfel, profitul înainte de impozitare al companiei a revenit la nivelul țintă de 7- 8 procente din vânzările anului 2010, după o pierdere de 1,2 miliarde de euro în anul anterior.

În premieră, vânzările din regiunea Asia Pacific depășesc pragul de 10 miliarde de euro

Principalii factori care au determinat această creștere a companiei Bosch sunt: revenirea economiei globale, creșterea accelerată a producției globale de autovehicule și accentuarea cererii de inginerie mecanică. În plus, s-a înregistrat un progres semnificativ în restructurarea zonelor care cauzau pierderi, iar pragul de rentabilitate a fost atins din nou în America de Nord.

 În regiunea Asia Pacific, Bosch a obținut o creștere nominală a vânzărilor de 42%, față de anul anterior, generând, în premieră, vânzări de peste 10 miliarde de euro în această regiune. În America de Sud, compania a înregistrat o creștere de 36%. În plus, vânzările din America de Nord au crescut cu 27% și cele din Europa cu 16%, în ciuda nivelului extrem de dezamăgitor din anul anterior. Pentru a-l cita pe Fehrenbach: „În Europa probabil că nu vom atinge nivelul anterior crizei, din anul 2007, înainte de 2012 sau 2013.”

 „Continuăm să beneficiem de creșterea stabilă a piețelor emergente din Asia și America de Sud, zone în care extindem prezența companiei de mai mulți ani. Acest lucru ne-a permis să menținem nucleul de angajați în timpul recesiunii, în Europa și în Germania, un lucru care este adeseori trecut cu vederea”, a declarat Fehrenbach.

Creștere „de două cifre” pentru toate diviziile

Anul trecut, simultan cu revenirea pe domenii și regiuni, toate cele trei divizii au înregistrat creșteri semnificative. Divizia de Tehnologie Auto a înregistrat cea mai mare creștere a vânzărilor, de 29%, până la aproximativ 28 de miliarde de euro (anul anterior: 21,7 miliarde de euro). Și vânzările diviziei de Tehnologie industrială au crescut considerabil. De la nivelul anterior, de 5,1 miliarde de euro, acestea au crescut cu 27%, până la 6,5 miliarde de euro. Peste 500 de milioane de euro din această creștere se datorează primei consolidări a structurii acționariatului companiei aleo solar AG, achiziționată de Bosch la finalul anului 2009. Divizia Bunurilor de larg consum și echipamente de construcții, mai puțin afectată de recesiune în 2008 și 2009, a înregistrat o creștere semnificativă, de aproximativ 10 procente, până la circa 12,5 miliarde de euro (anul anterior: 11,3 de miliarde de euro).

 Numărul de angajați a crescut cu aproximativ 12.800 în 2010

Pe parcursul anului 2010, numărul de angajați al Grupului Bosch a crescut pe plan global cu 4,7 procente, până la aproximativ 283.500. La fel ca în cazul dezvoltării pieței, cea mai puternică creștere a numărului de angajați a avut loc în regiunea Asia Pacific, unde au fost create aproximativ 7.500 de locuri de muncă noi. În Germania, numărul de angajați a crescut cu aproximativ 1.900, până la peste 113.600. „În cazul în care ritmul de creștere se menține, Bosch va avea aproximativ 300.000 de angajați până la finalul anului 2011. Căutăm peste 9.000 de persoane cu studii superioare, dintre care 1.200 doar în Germania”, a declarat Fehrenbach.

 Toți angajații Bosch primesc un bonus aniversar

Toți angajații Bosch de pe glob vor primi un bonus de fidelitate, acordat o singură dată, pentru a marca cea de-a 125-a aniversare a companiei. Valoarea acestui bonus depinde de vechimea acestora. Suma totală a bonusului aniversar va ajunge la aproximativ 180 de milioane de euro.

 Cheltuielile pentru cercetare, dezvoltare și capital cresc din nou

În 2010, compania Bosch și-a sporit cheltuielile pentru cercetare și dezvoltare cu 11 procente. Acestea s-au ridicat la aproximativ 4 miliarde de euro (anul anterior: 3,6 miliarde de euro). Aproape jumătate din această sumă a fost investită în produse și servicii noi, care conservă resursele și protejează mediul înconjurător.

Cheltuielile de capital, de 2,4 miliarde de euro (anul anterior: 1,9 miliarde de euro), au fost utilizate pentru proiecte precum modernizarea fabricii de celule fotovoltaice din Arnstadt, Germania. În Coreea de Sud a fost deschisă o unitate de producție administrată în colaborare cu Samsung SDI pentru a produce acumulatori pentru autovehicule hibride și electrice, un nou centru de cercetare a fost inaugurat în Singapore și au fost puse bazele unui nou poligon de testare multifuncțional în China.

 Creșterea pe plan mondial va continua și în 2011

Pentru 2011, Bosch estimează o continuare a creșterii pe plan global. Totuși, compania va avea o creștere globală de doar 3,5 procente. Cel mai puternic impuls va continua să vină de pe piețele emergente, cu creșteri medii mai mari de 6 procente. Spre deosebire de acestea, economia europeană va crește cu doar 1-2%, deși Bosch estimează creșteri de cel puțin 2% pentru Germania. Compania are multă încredere și în piața din SUA. Datorită creșterii nivelului exporturilor, a numărului de locuri de muncă și cererii locale mai mari, Bosch estimează creșteri mai mari de 3 procente în Statele Unite ale Americii. Cele mai importante riscuri prevăzute de companie sunt consecințele crizei financiare și economice, care nu au fost încă surmontate, precum și fluctuația cursurilor de schimb valutar. „Europa trebuie să dea acum dovadă de solidaritate. Însă statele membre nu pot primi ajutor necondiționat”, a declarat Fehrenbach.

 2011: în anul aniversar, vânzările vor depăși în premieră cifra de 50 de miliarde de euro

În 2011, Grupul Bosch sărbătorește 150 de ani de la nașterea fondatorului companiei, cea de-a 125-a aniversare a companiei și 75 de ani de utilizare a tehnologiei diesel pentru autoturisme. Vor fi organizate numeroase evenimente aniversare pe plan mondial, inclusiv aproximativ 200 de evenimente pentru angajați. În plan economic, compania se așteaptă să înregistreze și în 2011 creșteri ale vânzărilor și o repetare a rezultatului pozitiv al tuturor diviziilor. „În 2011, vânzările Bosch vor depăși în premieră plafonul de 50 miliarde de euro”, a declarat Fehrenbach, „evident, presupunând că nu apar scăderi neașteptate în economia globală”.

Grupul Bosch este un lider global în furnizarea de tehnologii și servicii. Conform rezultatelor preliminare, în anul fiscal 2010, circa 283.500 de angajați au generat vânzări de aproximativ 47,3 miliarde de euro, în domeniile construcției de autovehicule, tehnologiei industriale, bunurilor de larg consum și echipamentelor pentru construcții. Grupul Bosch cuprinde Robert Bosch GmbH și cele peste 300 de filiale și companii regionale din peste 60 de țări. Prin includerea partenerilor comerciali și de service, Bosch este reprezentată în aproximativ 150 de țări. Această rețea internațională de dezvoltare, producție și vânzare reprezintă fundația creșterii concernului german. Bosch a cheltuit în 2010 aproximativ 4 miliarde de euro pentru cercetare și dezvoltare și a înregistrat aproximativ 3.800 de patente pe plan internațional. Prin toate produsele și serviciile sale, Bosch sporește calitatea vieții, oferind soluții care sunt atât inovatoare, cât și utile.

 În anul 2011, Bosch își sărbătorește cea de-a 125-a aniversare. Compania a fost înființată în Stuttgart în 1886 de către Robert Bosch (1861-1942), cu denumirea „Atelier de mecanică fină și electrotehnică”. Structura specială a proprietarilor Robert Bosch GmbH garantează libertatea antreprenorială a Grupului Bosch, fapt ce permite companiei să facă planuri pe termen lung și să efectueze investiții inițiale importante pentru protecția viitorului său.

Capitalul social al Robert Bosch GmbH este deținut în proporție de 92% de cǎtre Fundația Robert Bosch, o organizație caritabilă. Funcțiile de conducere ale Grupului sunt îndeplinite de Robert Bosch Industrietreuhand KG, un trust  industrial, care deține și majoritatea voturilor. Acțiunile rămase sunt deținute de familia Bosch și de Robert Bosch GmbH.

 Informații suplimentare sunt disponibile la adresele de Internet www.bosch.com, www.bosch-presse.de și www.125bosch.com  

Share