GE și Enipower dezvoltă un proiect de termoficare în Italia

MILANO, ITALIA — 6 aprilie 2012—GE (NYSE: GE) va furniza o turbină cu gaz aeroderivativă LM6000-PF Sprint și servicii conexe către Enipower S.p.A. (Eni) pentru centrala de termoficare Bolgiano din San Donato Milanese, lângă Milano, Italia. Centrala de cogenerare (CHP) Bolgiano produce energie termică atât pentru termoficare, cât și pentru răcire pentru sediul central al Eni, clădiri municipale și utilizatori rezidențiali.

Modelul LM6000-PF

În prezent, centrala de cogenerare Bolgiano produce peste 267.000 megawați (MW) oră de energie termică pe an folosind patru turbine cu gaz GE. Rețeaua are o lungime de aproximativ 56 kilometri și asigură căldură și apă caldă unui număr de 20.000 de familii italiene.

Având în vedere cerințele IPPC (prevenirea și controlul integrat al poluării) și vechimea centralei, Eni profită de această ocazie pentru a moderniza centrala de cogenerare prin instalarea unei noi turbine cu gaz aeroderivative și a altor echipamente noi pentru a spori flexibilitatea și eficiența centralei.

„Datorită experienței și tehnologiei consacrate în aplicații de termoficare, GE este alegerea firească pentru extinderea centralei Bolgiano,” a declarat dl. Marco Moretti, șef inginerie, Enipower, S.p.A. „Noua turbină cu gaz de la GE ne va permite să îmbunătățim eficiența energetică a centralei și să reducem emisiile, asigurând totodată clienților noștri căldura atât de necesară.”

Economiile de energie ale noii centrale de termoficare Bolgiano sunt estimate la 181.000 MW oră de energie termică pe an, adică aproximativ 15.600 TOE (tone echivalent petrol) pe an. Odată finalizată, centrala urmează să înregistreze o reducere de 84% a emisiilor de NOx și o reducere de 20% a emisiilor de CO2.

Centralele de termoficare de tipul celor de la Enipower asigură creșterea eficienței energetice și reducerea emisiilor, dar și alte beneficii, cum ar fi:

  • Producția rentabilă a energiei electrice și termice pentru încălzirea clădirilor și zonelor rezidențiale;
  • Reducerea emisiilor de CO2, NOx și particule;
  • Avantaje pentru utilizatorii finali care nu sunt nevoiți să cumpere și să întrețină boilere de apă caldă;

„Creșterea înregistrată de aplicațiile în termoficare reprezintă o parte tot mai mare a mega-tendinței globale evidente din zona energiei distribuite sau ceea ce numim „creșterea energiei descentralizate”. Într-o lume aflată în schimbare cu nevoi energetice diversificate, portofoliul GE de soluții inovatoare de energie distribuită, pornind de la 100 kilowați la 100 MW, oferă companiilor și comunităților din întreaga lume posibilitatea de a produce energie fiabilă, flexibilă și eficientă oriunde, în cadrul rețelei sau în afara ei,” a declarat Diarmaid Mulholland, președinte și CEO regional pentru Europa Occidentală, GE Energy. „Proiectul Enipower scoate în evidență obiectivul nostru de a furniza clienților o tehnologie avansată de energie distribuită pentru creșterea eficienței energetice și reducerea emisiilor, astfel încât companiile și comunitățile să poată deveni proprii furnizori de energie, iar utilizatorii finali să fie mai competitivi datorită flexibilității, fiabilității și eficienței tehnologiei.”

Modelul LM6000-PF certificat ecomagination de la GE este caracterizat de eficiență înaltă, foarte bun consum de combustibil gazos și flexibilitate privind combustibilul folosit, dar și emisii și consum de apă reduse pentru ambele segmente de 50 și 60 Hz, asigurând totodată atingerea capacității maxime de producție în doar 10 minute. Modelul LM6000-PF de la GE este lider în industrie în gama 35-60 MW. Având cea mai mare fiabilitate (peste 99%) și disponibilitate (peste 97%) din gama sa, modelul LM6000-PF asigură o mare eficiență a combustibilului, flexibilitate operațională versatilă și tehnologie consacrată pentru emisii scăzute uscate (DLE) care poate garanta scăderea emisiilor de NOx până la 15 ppm. Creșterea eficienței permite un consum de combustibil pe unitate de energie produsă mai redus decât în cazul tehnologiile concurente, generând economii de costuri cu combustibilul și scăderea emisiilor de NOx și CO2 pentru operatorii de turbine.

Punerea în funcțiune comercială este preconizată pentru luna decembrie 2013. În Italia sunt instalate peste 100 de turbine cu gaz aeroderivative din clasa LM de la GE în segmentele de producție energetică independentă, petrol și gaze și marin. Primele unități LM6000 de la GE și-au început funcționarea comercială acum 20 de ani în unitatea de servicii medicale din Ottawa. Expedierea unității LM6000 cu numărul 1.000 a fost anunțată în luna ianuarie, 2011.

Divizia de aeroderivative a GE, cu sediul central în Houston, Texas, aduce energie companiilor și comunităților din întreaga lume prin modificarea motoarelor de avion extrem de fiabile de la GE astfel încât să poată funcționa pe bază de gaze naturale, motorină și/sau biocombustibili pentru energie eficientă, fiabilă. Aceste unități producătoare de energie realizate pe baza motoarelor de avion, cu o capacitate între 18 și 100 MW, ajută companiile energetice să profite de tendința tot mai clară de folosire a resurselor abundente de gaze naturale cu ardere mai curată pentru producția de energie. Turbinele cu gaz aeroderivative de la GE au fost alese pentru numeroase aplicații energetice, de la producția de energie la explorarea, producția și transmisia petrolului și gazelor. Unitățile pot fi folosite și în aplicații ale sistemelor de propulsie marine, adică nave de transport, feriboturi și vase de croazieră.

Share