Autodesk anunță Parteneriatul Educațional Strategic cu Universitatea de Arhitectură și Urbanism “Ion Mincu” din București (UAUIM)

225 de licențe educaționale din suita de produse pentru proiectarea în arhitectură, inginerie și construcții vor fi integrate în cursurile universitare

 

BUCUREȘTI, 05 iulie 2011 – Autodesk anunță încheierea parteneriatului educațional strategic cu Universitatea de Arhitectură și Urbanism “Ion Mincu” din București.

 Termenii parteneriatului includ integrarea a 225 de licențe pentru soluții software specializate în proiectarea din domeniul arhitecturii, ingineriei și construcțiilor în cursurile și programa universitară a 7 departamente și catedre de profil din cadrul UAUIM: Bazele proiectării de Arhitectură, Sinteza de Proiectare, Istoria si Teoria Arhitecturii și Restaurare, Urbanism și Amenajarea Teritoriului, Științe Tehnice, Studiul Formei și Ambient, Proiectare de interior și Design . Acestea acoperă o mare verietate de domenii, precum proiectarea si vizualizarea în arhitectura, planificarea urbană, arhitectura de interior și proiectarea de produs.

“Marea deschidere pe care parteneriatul strategic cu Autodesk o prezintă este cea de asigurare a viitorului profesiei de arhitect, ca vizionar capabil să se exprime prin intermediul unor mijloace accesibile”, a declarat Prof.Dr. Arh. și Decan Zeno Bogdănescu, UAUIM. “Ceea ce un arhitect visează poate fi tradus în imagini concrete, convingătoare și posibil de pus în practică. Creionul și calculatorul desenează împreună un viitor comun.”

 Autodesk, împreună cu partenerul său Man and Machine Romania, distribuitor autorizat Autodesk, oferă, în mod gratuit, cursuri, mentenanță și consultanță pentru soluțiile oferite, atât pentru cadrul profesoral, cât și pentru studenți.

 “ Parteneriatul strategic cu UAUIM demonstrează determinarea noastră în sprijinirea următoarei generații de arhitecți și proiectanți în obținerea unei experiențe valoroase în ceea ce privește utilizarea software-ului de proiectare, precum și creșterea competitivității lor pe piața muncii”, spune Steven Cottingham, EMEA Education Program Manager Autodesk. “Ne bucurăm de încheierea acestui parteneriat pe termen lung, care va aduce beneficii ambelor părți”.

 

Prin intermediul Autodesk Education Community (https://students.autodesk.com ), Autodesk pune aplicațiile sale la dispoziția studenților din toată lumea, în mod gratuit. Studenții pot descărca versiunile complete ale soluțiilor software pe care 9 milioane de proiectanți, ingineri, arhitecți și artiști în grafica digitală le utilizează în cadrul tutor companiilor din clasamentul “Fortune 100” din peste 183 de țări.  Aceștia pot astfel experimenta cele mai noi capacități de lucru ale aplicațiilor de proiectare 2D și 3D precum Autodesk ® Inventor ®, Autodesk ® Revit ®, Autodesk ® 3ds Max ®, Autodesk ® Maya ® și AutoCAD ®.

 Despre inițiativele Autodesk Education

Autodesk sprijină studenții și profesorii prin furnizarea de aplicații software specializate pentru proiectare 3D, programe inovative și alte resurse pentru inspirarea noilor generații de profesioniști. Prin oferirea suportului necesar profesorilor pentru o educație avansată în proiectare, știință, tehnologie, inginerie și matematică (STEM), Autodesk ajută în pregătirea studenților pentru succes atât în viața academică, cât și în cea profesională. Autodesk sprijină școli și instituții de învățământ superior din întreaga lume prin oferirea de discount-uri substanțiale, abonamente, programe, cursuri, dezvoltarea curiculei și resurse comunitare. Pentru mai multe informații despre programele și soluțiile educaționale Autodesk vizitați http://www.autodesk.com/education.

Despre Autodesk

Autodesk Inc. este lider mondial în dezvoltarea de aplicații software pentru proiectare 3D, inginerie si divertisment. Clienții ce activează în domenii precum proiectarea mecanică, arhitectură, construcții, infrastructură, media și entertainment – incluzând cei mai recenți 15 câștigători ai premiului Academiei pentru Cele Mai Bune Efecte Vizuale – utilizează soluțiile Autodesk pentru proiectarea, vizualizarea și simularea ideilor și conceptelor. Începând cu lansarea aplicației software AutoCAD în 1982, Autodesk continuă să-și îmbogățească portofoliul de aplicații adaptate piețelor globale. Mai multe informații despre Autodesk găsiți la www.autodesk.com .

 

Despre Man and Machine

Man and Machine Software SE (M+M) este unul dintre cei mai importanți distribuitori de software de proiectare și producție asistată de calculator (CAD/CAM) din Europa, având filiale în Germania, Austria, Elveția, Franța, Italia, Anglia, Belgia, România, Suedia, Polonia dar și în Statele Unite ale Americii, Japonia și zona APAC.

Gama de produse oferită de M+M este extrem de variată și cuprinde soluții CAD/CAM cu nivele de preț/performanță diferite pentru cele mai importante industrii (inginerie mecanică, arhitectură, infrastructură). Înființată în anul 1984, compania are sediul central în Wessling, Germania. Pentru mai multe informații despre Man and Machine România, vizitați www.manandmachine.ro.

Share