Schrack Seconet sparge barierele operaționale cu noua generație de centrale Integral EvoxX

Integral EvoxX, sistemul inovator pentru detecția și semnalizarea incendiilor de la Schrack Seconet, deschide noi oportunități în operare prin intermediul unei noi familii de centrale, reproiectată cu un design bazat pe o structură de sistem modulară. Potrivite pentru sisteme de orice dimensiune, din orice domeniu de aplicare, centralele au fost reproiectate cu noul panou de operare Integral IMAP şi o serie de funcții suplimentare menite să optimizeze funcționarea sistemului dumneavoastră de alarmare la incendiu, transpunând operarea intuitivă la un nivel cu totul nou.

Integral IMAP, simplu, util și eficient  în operare

Noul panou de operare Integral IMAP revoluționează controlul sistemelor de alarmă la incendiu printr-o interfață de utilizator intuitivă, cu o configurație simplă ce permite, cu un minim de instruire, controlul sistemului în timpul situațiilor de urgenţă. Interoperabil și cu binecunoscuta compatibilitate progresivă și retrogradă, Integral IMAP este proiectat cu un display generos ce permite afișarea mai multor informații dintr-o simplă privire precum: starea sistemului, etichete text, coduri QR și tutoriale pentru un suport rapid în funcție de contextul situațional.
Un meniu suplimentar de comenzi rapide permite utilizatorilor să personalizeze operarea sistemului în funcție de nevoile specifice, crescând flexibilitatea şi eficiența în munca zilnică printr-un control rapid, complet personalizat.
Butoanele cu retroiluminare sau butoanele de navigare şi control sunt special concepute cu pictograme intuitive pentru o reperare rapidă şi un control fiabil al sistemului în situațiile de urgență.
Elementele sunt grupate şi poziționate pe panoul de operare de o asemenea manieră încât butoanele şi indicatorii relevanți să fie întotdeauna la vedere, indiferent de context. Un număr de 10 leduri multicolore, liber programabile,  pot fi folosite pentru setarea diverselor acționări individuale sau pot fi utilizate în programarea funcției de stingere pentru o zonă de detecție; un beneficiu suplimentar extraordinar menit să aducă economii considerabile şi un plus de securitate în gestionarea protecției împotriva incendiilor.

 

 

„Noul nostru panou de operare Integral
IMAP este o soluție inteligentă, adaptată nevoilor moderne de protecție împotriva incendiilor. Aprecierea internaţională a venit rapid, Integral IMAP câștigând German Design Award 2024 la categoria «Design excelent al produsului – clădire și elemente». Acest premiu este mai mult decât un trofeu pentru noi, este o recunoaștere a pasiunii, inovației și eforturilor neobosite
pentru a contribui prin sistemele noastre la o lume mai sigură. Un scop nobil pentru tot ce contează: protecţia vieţilor omeneşti şi a proprietăților“, declară domnul Alexandru Mateiciuc – Head of Representative  Office Romania, Moldova and Bulgaria.
Construcție nouă a carcaselor pentru flexibilitate și economii suplimentare În plus față de Integral IMAP, noile carcase ale centralelor Integral EvoxX impresionează, de asemenea, prin designul optimizat în modularitate, reducând eventualele cheltuieli suplimentare cu modernizările, modificările funcționale sau extinderile de sistem.
De asemenea, noua construcție flexibilă a carcaselor modulare permite de acum o cablare, manipulare şi poziționare mult mai uşoare grație admisiilor de cablu de pe toate cele 4 părți ale carcasei.

 

Centralele Integral EvoxX, avantaje evidente pentru securitate deplină
Noile centrale Integral EvoxX îşi menţin aceeaşi tehnologie full IP şi aceleaşi caracteristici imbatabile care le-au consacrat de la o generaţie la alta. Disponibile în peste 25 de limbi, centralele sunt redundante şi compatibile cu sistemele existente şi viitoare. Indiferent de dimensiune, acestea pot fi utilizate ca centrală de incendiu, centrală de stingere sau ca centrală combinată de incendiu şi de stingere. Toate modelele sunt aprobate în conformitate cu seria de standarde EN 54 pentru sisteme de detecție și semnalizare incendiu şi EN 12094-1 pentru sistemele de
stingere. Mai mult, ele utilizează  aceleași aplicații software, iar programarea şi punerea în funcțiune devin mai simple grație unui asistent de programare ce configurează automat
scenariile la incendiu, permițând crearea facilă de funcții booleene pentru o matrice de 40×40, necesare automatizărilor și acționărilor conform scenariului de incendiu.
„Echipa noastră vă este alături la fiecare pas pentru a se asigura că sistemul dumneavoastră de detecție și semnalizare la incendiu Integral EvoxX este perfect adaptat ce cerințelor de azi și de mâine. Cum reușim toate acestea? Utilizând tehnologia IP consacrată, cu avantaje categorice pentru toţi utilizatorii, dezvoltând produse 100% fiabile şi inovative, în strânsă colaborare cu autorităţile şi utilizatorii din numeroase sectoare industriale, îmbunătăţind constant serviciile şi produsele în vederea obţinerii de economie de timp şi bani“, declara domnul Richard Pertschy, Area Sales Manager Schrack Seconet Viena.

www.schrack-seconet.com

 

Share