OBO Bettermann – un aliat important al sustenabilității
OBO Bettermann, un nume ușor de identificat și recunoscut la nivel internațional, indiferent de continentul pe care te afli.
În peste 60 de țări, cu 40 de filiale și peste 4000 de angajați, Holdingul se bucură astăzi de o recunoaștere internațională mai ales în ceea ce privește calitatea și autenticitatea produselor sale.
Principiul OBO are la baza dezvoltarea continuă de noi produse și îmbunătățirea produselor existente combinându-le în sisteme inovatoare. Modul în care soluțiile OBO sunt interconectate creează infrastructura instalațiilor electrice destinate clădirilor în cadrul celor mai variate proiecte din întreaga lume.
Totodată, valorile companiei OBO Bettermann sunt direct transmise clientului prin apropierea consecventă de acesta. Această apropiere este valorificată prin prezența OBO la fața locului atunci când se deschid noi granițe și se creează noi piețe.
OBO Bettermann – compania care reprezintă tradiția și inovația în egală măsură – două trăsături definitorii ce se completează de minune! Pentru OBO, tradiția înseamnă solidaritate cu angajații săi, cu partenerii și clienții săi, iar tradiția ca și spiritul de inovație a fost și continuă să fie o parte integrantă a valorilor companiei în cei peste 110 ani de activitate.
Astăzi, inovația este în strânsă legătură cu tehnologia, susținând sustenabilitatea în toate cele trei dimensiuni ale acesteia.
Viitorul nu poate exista fără sustenabilitate, iar inovația este motorul care face lumea să meargă mai departe.
Popoarele lumii se confruntă cu numeroase provocări: resurse limitate, schimbări climatice și o populație mondială în creștere. Acestea sunt doar câteva dintre ele. Acest lucru necesită o viziune clară. Iar OBO are o viziune foarte clară: proiectează infrastructura electrică a viitorului, pentru a face ca schimbarea tehnologică să fie durabilă. Soluțiile de viitor fac ca infrastructura electrică și de date să fie mai sigură, mai economică și mai simplă.
În acest fel, împreună cu clienții și partenerii companiei, se poate contribui în mod decisiv la dezvoltarea ulterioară a lumii interconectate la nivel global.
Astfel, sustenabilitatea nu mai poate fi doar un capitol din povestea fiecărui brand, ci trebuie încorporată intrinsec în ADN-ul acestuia.
OBO Bettermann susține sustenabilitatea nu doar din perspectiva unui consumator eficient de resurse precum energia, reciclarea și protejarea mediului, ci și prin elaborarea unor măsuri ce pot fi luate în primul rând pentru sănătatea oamenilor, cu efecte cât mai puțin nocive asupra ecosistemelor naturale.
Cele trei dimensiuni ale sustenabilității au fost identificate ca fiind dezvoltarea economică, dezvoltarea socială și protecția mediului.
OBO este o parte a societății atât la nivel regional cât și în toate locațiile din întreaga lume. Scopul companiei este de a contribui la modelarea societății atât în prezent cât și în viitor. Această acțiune nu ar putea fi finalizată doar cu produsele OBO ci și cu ajutorul angajamentelor sociale de amploare, prin promovarea a numeroase proiecte și inițiative sociale la nivel internațional.
Valorile promovate de OBO sunt: corectitudinea, responsabilitatea, varietatea și orientarea spre viitor.

Compania a primit numeroase premii pentru condițiile de muncă echitabile pe care le oferă.
Inițiativa “ Fair Company Initiative” este cea mai mare inițiativă a angajatorilor dedicată unui mediu de lucru durabil și echitabil. Inițiativa onorează companiile care oferă condiții de muncă echitabile și atractive pentru tineri și care promovează dezvoltarea acestora.
Compania își asumă responsabilitatea socială în cadrul activităților sale. Prin elaborarea unui document intern denumit „Codul de conduită OBO pentru responsabilitate socială”, conducerea stabilește condițiile de muncă, compatibilitatea socială și de mediu, precum și transparența, cooperarea și dialogul bazat pe încredere.
Conținutul acestui document intern reprezintă exprimarea temeiului de valori comune din cadrul companiei, fiind conceput ca o auto-angajare în realizarea și îndeplinirea tuturor provocărilor și așteptărilor sociale.
Important de știut este că OBO sprijină proiectele de ajutorare din lumea întreagă, punând la dispoziție materiale de instalații (tronsoane de instalarea a sistemelor Rapid 80, jgheaburi pentru traseele de cabluri, unități de priză, minicanale) pentru “camerele mobile calde”, acele autobuze pentru populații nevoiașe. Încălzirea oamenilor, reîncărcarea rapidă a telefonului și o ceașcă caldă cu ceai – “small everyday things” pot face o diferență uriașă pentru populația civilă din zone afectate.
Acest proiect corespunde obiectivelor de sustenabilitate ale Organizației Națiunilor Unite: „Zero foamete” și „Sanatate si bunăstare”.
OBO Bettermann reprezintă compania ce îmbină și completează în același timp afacerile sustenabile cu produsele de înaltă calitate, cu utilizarea responsabilă și atentă a resurselor și cu grijă pentru protecția mediului.
Angajații companiei sunt concentrați pe urmărirea și monitorizarea continuă pentru optimizarea procedurilor și identificarea potențialelor de economisire precum și pe participarea, în calitate de membri ai numeroaselor asociații și grupuri de interes pentru a face diferența împreună.
Prin urmare, sunt susținute valori precum: calitatea, forța inovatoare, conexiunile, transparența.
Calitatea, satisfacția clienților și eficiența sunt câțiva factori cheie prin care OBO se distinge de concurență de peste 110 ani.

La OBO, inovația este în AND-ul companiei și în numele acesteia. În 1952, inginerii OBO au dezvoltat primele ancore metalice care puteau fi utilizate într-un perete fără a fi nevoie de găurire “OHNE BOHREN” (fără găurire) – această inovație ne-a dat nu doar numele mărcii ci a modelat compania însăși; spiritul inovației putând fi găsit astăzi în fiecare produs OBO.
Fiind puternic conectați – unii cu ceilalți – la nivel global prin locațiile internaționale ale companiei și cu partenerii OBO, obiectivele sustenabilității pot fi avansate pentru a modela împreună viitorul.
Holdingul dorește să asigure cea mai mare transparență prin îmbunătățirea și evaluarea tuturor obiectivelor, procedeelor și datelor companiei.
În același timp, digitalizarea înseamnă modelarea și securitatea viitorului. Cu ajutorul produselor inteligente, a metodelor și partenerilor, este promovată digitalizarea în companii. OBO a creat sisteme informatice care facilitează foarte mult accesul la informații. Digitalizarea reprezintă un mare avantaj pentru munca arhitecților, instalatorilor și distribuitorilor.

Astăzi, clienții companiei au la dispoziție pentru domeniul instalațiilor electrice diferite programe de proiectare, soluții de planificare on line conforme cu BIM (Building Information Modeling) cât și website-urile companiei la nivel internațional.
Digitalizare va schimba și completa modul în care oamenii interacționează cu speranța că nu-l va înlocui.
Standardele de calitate OBO Bettermann precum ISO 9001 – Managementul calității, ISO 14001 – Managementul mediului, ISO 45001 – Sănătate și siguranță etc sunt implementate și respectate la nivel internațional, ceea ce permite o reacție rapidă menită să asigure măsuri corespunzătoare pentru a avea grijă de energie și de resurse.
OBO se angajează să mențină resursele naturale și să protejeze ecosistemele globale pentru a promova sănătatea și fericirea atât acum cât și în viitor.
OBO susține: responsabilitatea, viziunea, grija și considerația, conștientizarea.
Prin toate acțiunile sale, OBO are grijă de resurse și de mediu: reduce poluanții și deșeurile, economisește energia și apa.

În diferitele locații internaționale ale holdingului, OBO folosește energia din surse regenerabile și crește ponderea materialelor reciclate în producția sa. Măsurile mici care pot face diferența sunt, de asemenea, luate în calcul de companie, spre exemplu utilizarea de agenți de curățare biodegradabili.
O resursă cheie pentru producția a peste 30.000 mii de produse marca OBO o reprezintă energia. Aceasta implică în jur de 20 milioane de kilowați în fiecare an doar în unitățile de producție ale companiei. Acesta reprezintă motivul pentru care OBO a început încă din anul 2012 conversia la energia electrică generată 100% natural, reducând astfel emisiile de CO2 cu 9800 tone/an.
Cu titlu de comparație aceasta ar fi cantitatea de CO2 rezultată dacă aproximativ 1000 de angajați OBO ar parcurge fiecare 56.000 km/an cu mașina personală.
Originea pură a energiei verzi este testată și certificată. Trecerea la energia verde a reprezentat pentru companie un pas important pe drumul spre durabilitate și spre un bilanț vizibil îmbunătățit al emisiilor de CO2.
Totodată, o componentă cheie a strategiei de sustenabilitate este reprezentată de creșterea componentei de reciclare a materialelor de producție. Materialele în exces sau deșeurile rezultate din producție nu sunt pur și simplu aruncate ci sunt reintroduse în ciclul de producție ori de câte ori este posibil.
Produsele exemplu sunt dozele OBO pentru pereți falși și dozele în tencuială, seriile WIN, care sunt fabricate cu energie ecologică 100% verde, la fabricarea lor folosindu-se materiale reciclate provenite din producția de baterii.


Întregul portofoliu este 100% fără halogeni, ceea ce asigură o siguranță suplimentară în caz de incendiu, deoarece reduce crearea de gaze toxice.
Concluzionând, putem afirma cu bucurie cu toate acțiunile întreprinse de compania OBO Bettermann au la baza un set de valori si principii care ghidează activitatea sa și o ajută să-și îmbunătățească acțiunile zi de zi.
OBO se angajează să respecte cele 17 obiective ce se regăsesc pe Agenda Organizației Națiunilor Unite pentru o dezvoltare durabilă 2030, obiective ce se concentrează pe reducerea sărăciei, protejarea planetei, calitatea educației, menținerea păcii și jusției la nivel mondial ș.a.m.d.

Aceste 17 obiective ONU reprezintă un punct de reper important către care OBO Bettermann se orientează cu responsabilitatea unei companii active la nivel global, o companie cu un renume câștigat și păstrat de mai bine de 110 ani.
Implicarea noastră face diferența!
OBO – BUILDING CONECTIONS !