Lucian Enaru este noul Director General Schneider Electric România și Republica Moldova

Comunicat presă , 21 ianuarie 2020 –  Începand cu data de 01 februarie 2020, Lucian Enaru preia poziția de Director General Schneider Electric România şi Republica Moldova. Această numire vine la încheierea mandatului de 4 ani al lui Marius Perşinaru.

Marius a condus dezvoltarea business-ului Schneider Electric România, folosindu-şi experienţa de   management şi leadership de peste două decenii, în cadrul unor companii internaţionale de top, atât în România, cât şi la nivel global.

„Am venit la Schneider Electric într-o perioadă de transformare”, spune Marius Perşinaru. „Rolul meu a fost să structurez organizaţia într-un nou context regional şi într-un moment de redefinire a industriei.  Acest lucru a dus la consolidarea echipei şi crearea unei culturi organizaţionale solide, capabile să se adapteze şi să susţină transformarea strategică globală. Consider că în aceşti patru ani am dezvoltat organizația locală, iar acum, când este într-o altă etapă şi are un nou set de obiective, Lucian este omul potrivit să ducă mai departe planurile Schneider Electric.”

Marius se va dedica dezvoltării proiectelor personale din zona de agro-business eco & bio, consultanță în management şi leadership strategic.

Lucian Enaru va prelua funcţia de Director General după 13 ani în cadrul echipei Schneider Electric.  De-a lungul timpului, Lucian a ocupat diverse poziţii în vânzări si marketing, cea mai recentă fiind de  Director de Vânzări. Noua poziţie reprezintă o recunoaştere a realizărilor şi experienţei profesionale   acumulate şi o ocazie de a implementa o nouă direcţie strategică business-ului de peste 70 milioane EUR*.

„Sunt onorat de decizia Schneider Electric de a-mi încredința dezvoltarea companiei pe piața locală, într-un moment important pentru industria în care activăm”, spune Lucian. “Obiectivul meu principal va fi acela de a promova soluţiile digitale în domeniul eficienţei energetice şi de a le oferi clienţilor şi partenerilor noştri produsele, soluţiile şi aplicaţiile EcoStruxure, pentru eficiență şi dezvoltare durabilă.”

*conform Rezultatelor Financiare 2018

Despre Schneider Electric

La Schneider, credem că accesul la electricitate, prin intermediul unor soluții inteligente, și la tehnologie este un drept fundamental al omului. Le oferim tuturor ocazia de a face mai multe lucruri cu mai puține resurse, asigurând prezența vieții oriunde, oricând și pentru oricine – Life is On!

Furnizăm soluții digitale în domeniul energiei și al automatizării, în scopul asigurării eficienței și sustenabilității. Îmbinăm cele mai bune tehnologii pe zona energetică, de automatizări în timp real, de software și servicii integrate pentru locuințe, în clădiri, centre de date, infrastructură și în diferite industrii.

Ne-am luat angajamentul să descoperim posibilitățile infinite ale unei comunități deschise, globale, inovatoare, care ne împărtășește țelul și valorile noastre de incluziune și împuternicire.

www.se.com/ro

Share