LEDVANCE prezintă :
Din secretele unei echipe performante
Episodul 1 – Lumina din birou
Iluminatul în clădirile de birouri este un subiect foarte important. Crearea unui spațiu cu o lumină cât mai aproape de cea naturală sporește concentrarea. Acest lucru contribuie și la sănătatea celor care-l folosesc. LEDVANCE are în portofoliu soluții de iluminat certificate ENEC și TÜV.
Iar în privința design-ului, are unele dintre cele mai premiate produse. Ele sunt adaptate pentru toate sectoarele de activitate. Sunt proiectate atât pentru spațiile unde există lumină naturală, cât și pentru cele în care aceasta trebuie creată.
La prima vedere, iluminarea unei clădiri de birouri pare relativ simplă. Ne gândim poate la câteva tuburi LED, poate câteva spoturi și soluția este gata! Însă, la o privire mai amănunțită, lucrurile sunt complexe.
Trebuie ținut cont de cerințele de design, de utilizarea și dimensiunea zonelor astfel încât spațiile să beneficieze de o iluminare optimă. Nu în ultimul rând, ținem cont că pentru costuri reduse avem nevoie de eficiență energetică excelentă.
Un alt aspect important ține de gradul de reflexii generate la nivelul monitoarelor computerelor din birou.
LEDVANCE vă propune: INDIVILED® – Eficiență, durată de viață, control
Această familie de produse conține corpuri de iluminat cu sistem optic individual pentru fiecare sursă LED. Un alt avantaj îl reprezintă iluminatul indirect prezent pe aceste produse. Aceste atribute generează un confort vizual sporit – UGR 16.
De asemenea, produsele sunt disponibile și în varianta DALI și cu kit de iluminare de urgență. Gama este prezentă în două alternative de montaj – suspendat sau aplicat – și are două posibilități de instalare: individual sau în linie continuă de lumină.
INDIVILED® este compusă din:
- LEDVANCE LINEAR INDIVILED® suspendat, cu iluminare directă și indirectă UGR16;
- LEDVANCE LINEAR INDIVILED® DIRECT/INDIRECT 1200;
- LEDVANCE LINEAR INDIVILED® DIRECT/INDIRECT 1500;
- LEDVANCE PANEL INDIVILED® 600/600.
Caracteristicile gamei
Distribuția luminoasă omogenă și factorul de orbire redus sunt redate de Optica INDIVILED® și un control de unghi al radiației (Cut Off) care reduce factorul de reflexie la nivelul UGR16.
Confortul vizual este asigurat de o temperatură de culoare de 3000K/4000K care asigură un confort vizual atât în mediul de birou, cât și în zonele unde lumina caldă are un rol cheie în asigurarea confortului fizic și ambiental.
Factorul SDCM (Standard Deviation Of ColourMatching) este menținut la un nivel mai mic de 4, un element important în cazul sistemelor de iluminat pentru birouri „Open Space“.
Convertoare electronice low-flicker contribuie și ele la prevenirea oboselii (anularea efectului stroboscopic –„Ripple“).
Cu ajutorul celor 120 lm/W, gama INDIVILED® de la LEDVANCE aduce iluminatul de interior pe o nouă treaptă a eficienței energetice.
Factorii de menținere sunt și ei performanți, astfel: L90/35.000h, L80/50.000h și L70/60.000h.
Controlul este asigurat de protocolul de comunicație DALI/DALI2 și de module Bluetooth®”; corpurile de iluminat INDIVILED® beneficiază și de o aplicație mobilă dedicată, VIVARES.
Produsele INDIVILED® pot fi integrate în sistemul LEDVANCE BIOLUX HCL (Human Centric Light).
Modelele vin echipate cu un kit de iluminare de siguranță (versiunile EM) și accesorii pentru conectare în linie (versiunile through-wiring TH).
Beneficii:
- Rentabilitate ridicată;
- Reducerea consumului de energie;
- Garanții de 5 ani și conformitate cu standardele în vigoare;
- Concepte de iluminat adaptate cerințelor proiectului;
- Soluții de iluminat care pot stimula concentrarea și receptivitatea – variantele BIOLUX HCL.
LEDVANCE DOWNLIGHT UGR19 cu DALI2 – IoT și ZigBee 3.0
Caracteristicile UGR 19 și IP54 în standard ale aparatelor DOWNLIGHT UGR19 reprezintă alegerea ideală pentru spațiile de birou noi. De asemenea, sunt potrivite și pentru înlocuirea directă a corpurilor de iluminat cu lămpi fluorescente compacte (CFL).
Aparatele sunt construite să înlocuiască tehnologiile la final de ciclu de viață:
CFL2 x 26W, 2 x 42W.
Această flexibilitate permite utilizarea produselor în orice încăpere destinată muncii de birou.
Gama are următoarele caracteristici:
- Reducere bună a nivelului de strălucire (UGR<19) și unghi Cut Off de până la 30° și caracteristica flicker-free. Acestea conlucrează pentru o iluminare confortabilă în interior, propice pentru un mediu de lucru plăcut.
- Instalare ușoară și rapidă datorită cutiei de conectori cu terminale cu 5 poli fără instrumente. Astfel, timpul de lucru al instalatorilor se îmbunătățește semnificat
- Protecție IP 54. Potrivit pentru utilizare în locuri cu praf și umezeală, 5 ani garanție.
- Versiuni de corpuri de iluminat cu driver DALI2 pregătit pentru IoT sau tehnologie IoT Zigbee 3.0 disponibile.
- Reflector din aluminiu finisat tip oglindă.
- Driver extern ce ușurează procedul de instalare al produsului.
- IP54 (partea încăperii) / IP20 (partea din spate).
Domenii de aplicativitate:
Potrivit pentru aplicații de birou, în special pentru locurile de muncă cu ecranul computerului. Intrări/holuri, băi/toalete, bucătării și zone exterioare acoperite.
Clădiri istorice. Datorită tehnologiei VIVARES disponibilă pentru aceste aparate, ele pot fi incluse în echiparea clădirilor istorice, acolo unde perforarea pereților nu este recomandată sau chiar interzisă, însă aparatele trebuie să fie incluse într-un sistem de control.
Utilizarea protocolului DALI2 – IoT recomandă produsul nu doar în zone cu umiditate ridicată.
Prin controlul DALI (instalat pe aparate), utilizatorul poate selecta nivelul dorit de iluminare secundară într-o sală de conferințe sau un spațiu comun al unei clădiri de birouri.
Produsul oferă flexibilitate superioară în montare, datorită convertorului electronic extern/separat de corpul aparatului. Se integrează în linia SCALE Design dedicată LEDVANCE și în categoria produselor garantate 5 ani în standard, omologate ENEC prin TÜV Sud.
Pentru mai multe informații tehnice, vizitați website-ul nostru: www.ledvance.ro.
Iluminat de urgență la birou– EM Conversion BOX 3h
LEDVANCE oferă și echipament pentru a face față în situațiile de excepție, când apare o pană accidentală de curent. Fără panică: o pană de curent va oferi posibilitatea de a observa biroul tău și dintr-o altă perspectivă.
Astfel, pentru aparatele destinate iluminării de birou (panouri LED, aparate Downlight), există la LEDVANCE EM CONV BOX – un kit care permite conversia panourilor și downlight-urilor LEDVANCE. Le transformă pe acestea în corpuri de iluminat de urgență.
Unitatea de conversie de urgență reduce complexitatea păstrării stocurilor de aparate pentru iluminatul de urgență.
Sistemul plug-and-play permite o instalare ușoară cu ajutorul conectorilor twist-on. Întreg ansamblul este compact construit, într-o cutie din material plastic de calitate. Poate sta în tavan sau ascuns în rama de montare aparentă a panel-urilor.
Kit-urile au funcție de testare automată integrată. De asemenea, au un LED de control cu suport pentru montaj încastrat, la vedere, inclus.
Bateria LiFePO4 oferă un timp de descărcare a bateriei de 3 ore și o viață lungă a acesteia.
Unde le folosim ?
Clădiri care necesită până la 3 ore de funcționare a luminii de urgență. Pe aparate simple care pot fi convertite în aparate de iluminat de urgență în situații de pană de electricitate.