Axis lansează un nou radar de securitate IP pentru o acoperire extinsă și o precizie ridicată

Axis Communications, lider global în echipamente video de rețea, a anunțat lansarea noului radar AXIS D2110-VE, un dispozitiv de securitate inteligent care utilizează o tehnologie radar avansată pentru acoperirea unei arii extinse și pentru furnizarea poziției exacte și a vitezei obiectului urmărit. Dispozitivul este ideal pentru protejarea în afara orelor de program a spațiilor din cadrul unei varietăți de instalări la exterior, precum zonele industriale sau pentru monitorizarea parcărilor și a docurilor de încărcare.

Datorită sistemului de analiză integrat care utilizează algoritmi de machine learning și deep learning, dispozitivul poate detecta, clasifica și urmări cu acuratețe persoanele și vehiculele, asigurând o rată scăzută de generare a alarmelor false.

În plus, portul suplimentar PoE, cu care este prevăzut dispozitivul permite conectarea și alimentarea facilă a dispozitivelor externe, cum ar fi o cameră pentru verificare vizuală sau o goarnă de rețea pentru difuzarea de la distanță a mesajelor de avertizare și descurajarea activităților nedorite.

Caracteristicile principale includ:

  • Arie extinsă de acoperire de 180 de grade;
  • Algoritmi de analiză încorporați;
  • Detecție continuă și precisă 24/7, cu o rată scăzută de producere a alarmelor false;
  • Funcționalități avansate de colaborare a mai multor dispozitive inteligente;
  • Port PoE suplimentar pentru alimentarea unor dispozitive anexe.

Pe lângă procesorul Axis de nouă generație, acest produs accesibil include funcții de securitate îmbunătățite, precum firmware semnat digital și procedură de inițializare securizată. În plus, funcția de colaborare a mai multor dispozitive inteligente permite utilizarea mai multor radare în același spațiu. Spre exemplu, este posibilă montarea a două radare spate în spate, pentru a oferi o acoperire totală de 360 de grade. Radarul de securitate va fi disponibil prin intermediul rețelei de distribuție Axis în trimestrul al treilea al anului 2020.

Aflați mai multe informații despre AXIS D2110-VE Security Radar

 Despre Axis Communications

Axis contribuie la dezvoltarea unei lumi mai inteligente și mai sigure, prin crearea de soluții inovative, care ajută la îmbunătățirea securității și oferă noi moduri de dezvoltare a afacerilor. Ca lider al industriei de echipamente video de rețea, Axis oferă produse și servicii de supraveghere și analiză video, control acces și sisteme audio complete. Axis are peste 3.000 de angajați în peste 50 de țări și colaborează cu parteneri din întreaga lume pentru a oferi soluții. Fondată în 1984, Axis este o companie cu sediul în Suedia, listată la bursa NASDAQ Stockholm sub numele de AXIS.

Pentru mai multe informații despre Axis, vizitați site-ul: www.axis.com. Live la: https://www.facebook.com/AxisCommunicationsRomania/

Share