Protecția motorului pentru eficiența energetică: Eaton este IE3 Ready

Compania de management energetic Eaton a realizat teste complete asupra produselor din gama sa deja cunoscută pentru controlul motoarelor, pentru a confirma aplicabilitatea lor împreună cu cele mai noi motoare de înaltă eficiență IE3. Toate contactoarele din seria DIL, precum și întrerupătoarele de circuit PKZ și PKE pentru protecția motorului, au demonstrat că sunt adecvate pentru controlul eficient și de încredere al motoarelor IE3, fiind astfel denumite „IE3 ready“.

Directiva produselor cu impact energetic (ERP), ce vizează creșterea eficienței produselor consumatoare de energie, a determinat necesitatea modificării modelelor producătorilor motoarelor. Acum se folosește un fir mai gros pentru bobinare în scopul reducerii rezistenței, laminările sunt optimizate pentru a reduce pierderile din câmpurile magnetice de dispersie, iar oțelul de calitate mai bună minimizează pierderile de tip histerezis.

Aceste modificări indică faptul că motoarele cu randament mare și-au îmbunătățit inductanța, determinând astfel curenți mai mari de pornire. Contactoarele și întrerupătoarele de circuit pentru protecția motorului trebuie să fie compatibile cu aceste modificări.

Fiind unul din experții mondiali de top din domeniul controlului și protecției motoarelor, Eaton a analizat acest aspect în profunzime și a realizat testări practice extinse. Contactoarele din seria DIL, de exemplu, au fost testate pentru a confirma aplicabilitatea lor cu motoarele IE3, pentru pornirea DOL în rețelele de alimentare publice și private, pentru pornirea stea-triunghi, pentru utilizarea cu demaroare soft, precum cele din gama DS7 și pentru utilizarea alături de convertizoarele de frecvență PowerXL.

5297_Eaton_IE3_ready

Eaton și-a îmbunătățit și caracteristicile întrerupătoarelor sale de circuit PKZ și PKE pentru protecția motorului pentru a fi compatibile cu motoarele IE3. Acest lucru a fost necesar datorită curentului de pornire prevăzut cu o valoare de 8 ori mai mare față de curentul normal cu sarcină maximă, care, așa cum este specificat în ediția curentă a EN 60947-4-1, nu este suficient pentru motoarele IE3.

Dacă dispozitivele de protecție nu ar fi fost îmbunătățite, ar fi fost posibil ca în anumite condiții acestea să declanșeze chiar dacă nu existau defecte. Acest lucru ar fi putut determina condiții periculoase, de tipul „saltului brusc“ al contactorului, cauzând deteriorarea contactelor sau chiar sudura acestora.

Pentru a elimina aceste riscuri și a asigura fiabilitatea și siguranța maxime, produsele Eaton permit acum curenți de pornire cu valori de 12 până la 15,5 ori mai mari față de curentul la sarcină maximă. Este posibil ca acești parametri înalți să devină standarde în industria de profil, în prezent EN 60947-4-1 fiind în curs de actualizare pentru a include specificații pentru motoarele IE3.

Eaton asistă utilizatorii în vederea realizării unei selecții corecte, măsurând și coordonând mecanismele de control și comutație pentru aplicații specifice, punând la dispoziție programe software ce includ un instrument de configurare pentru combinațiile demarorului motorului, precum și CurveSelect, un program pentru selectarea dispozitivelor de protecție împotriva scurt-circuitelor și suprasarcinilor.

Aceste instrumente sunt disponibile gratuit pe www.eaton.eu/selectiontools.

Sectorul Electric al Eaton este un lider global cu expertiză în protecția și distribuția energiei electrice; alimentare de rezervă și de siguranță; control și automatizări industriale; sisteme de iluminat și securitate; soluții de cablare structurată; soluții pentru medii de lucru severe și periculoase și servicii de inginerie. Datorită soluțiilor sale globale, Eaton răspunde cu succes celor mai importante provocări actuale privind managementul energiei electrice.

Eaton este o companie specializată în managementul energiei cu vânzări de 22 miliarde de dolari în anul 2013. Eaton oferă soluții eficiente energetic care îi ajută pe clienții noștri să gestioneze efectiv energia electrică, hidraulică și mecanică mai eficient, mai sigur și mai durabil. Eaton are circa 103.000 de angajați și vinde produse în peste 175 de țări.

Pentru mai multe informații, accesați www.eaton.eu.

Share