BVES: Stocarea energiei, factor cheie pentru un sistem energetic viabil, sustenabil şi inteligent
În data de 12 iunie a.c. , Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană în România a organizat Conferința intitulată Infrastructura energetică în orașe, ocazie cu care reprezentanți ai unor importante firme și asociații germane din domeniul energetic au susținut prezentări. Printre acestea s-a numărat și cea dlui Martin Windelen, președintele BVES (Asociația Germană pentru Stocarea Energiei) intitulată Stocarea energiei ca factor cheie pentru un sistem energetic viabil, sustenabil şi inteligent care a descris piața de stocare din Germania, contextul economic și legislativ, evoluția ei. În discuția avută cu această ocazie, domnia-sa afirma că potențialul stocării este foarte mare în Germania și chiar dacă există un conservatorism al actorilor pieței energetice germane și o neînțelegere deplină a importanței domeniului stocării, există o creștere constantă a pieței de stocare de la an la an, ce dă mari speranțe jucătorilor din domeniu.
Iată cîteva date extrase din prezentarea dl.Windelen însoțite de comentariile redacției
Cine este BVES ?
- BVES este asociaţia industrială a companiilor din Germania care activează în domeniul stocării energiei şi este deschisă tuturor tehnologiilor din domeniul energiei electrice, energiei termice şi mobilităţii, incluzând sute de membri. Conceptul de stocare a energiei se referă atât la stocarea energiei termice cât și la stocarea energiei electrice.
- Scopul BVES este de a fi un partener de dialog pentru factorii politici, administraţie, ştiinţă şi media. Printr-un lobby ţintit la interfaţa cu factorii politici de decizie, BVES încearcă să îmbunătăţească reglementările şi cadrul politicilor din Germania. În plus, BVES monitorizează activităţile de cercetare şi dezvoltare şi îşi informează membrii cu privire la noile rezultate şi evoluţii.
- Stocarea energiei cuprinde o gamă largă de tehnologii iar aplicațiile ei sunt atât din segmentul industrial cât și din cel rezidențial și pe scară largă.
- Utilizarea multiplă a dispozitivelor de stocare stimulează eficienţa şi fezabilitatea economică, situaţie din care câştigă: consumatorii-producători şi operatorii de utilităţi şi reţele
Provocările și problemele sistemului energetic german
Capacităţile industrial mari consumatoare de energie ale Germaniei se află în principal în sudul Germaniei. Sarcina este aceea de a transporta energia eoliană (din parcuri eoliene on și off-shore) din nord în sud.
Renunțarea la energia nucleară până în 2022, reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, extinderea utilizării energiei electrice-un nou val de electrificare, eficientizarea consumului energiei dar și a transportului și distribuției energiei și bineînțeleles extinderea în continuare a producției de energie din surse regenerabile, cu toate aceste teme majore se confruntă energetica Germaniei. Tabelul de mai jos prezintă succint obiectivele ambițioase pe care Germania și le-a propus pentru 2022.

Stocarea energiei electrice
Una din soluțiile acestor confruntări este oferită de stocarea energiei. Stocarea oferă soluții pentru multe alte probleme din energetică și din industrie. În articolul publicat în numărul 8/2017 al revistei Electricianul, https://www.electricianul.ro/teama-de-un-posibil-blackout/ concluzionam că stocarea energiei este calea ce viabilizează substanțial dezvoltarea producței de energie din surse regenerabile.
Iată însă că o analiză mai amplă a BVES arată că stocarea energiei rezolvă multe alte probleme ale sistemelor energetice. Imaginea de mai jos sintetizează numeroasele avantaje pe care le oferă stocarea.

Iată de exemplu efectul estimat de BVES asupra utilizării energiei din surse regenerabile în sectorul rezidențial, din panouri solare fotovoltaice de regulă, și anume o creștere a asigurării autoconsumului până la circa 70%. Extinderea utilizării energiei regenerabile este posibilă grație stocării în rezidențial ceea ce permite și o descongestionare serioasă a rețelelor de joasă tensiune care sunt solicitate mai puțin de acești consumatori rezidențiali .

Creșterea înregistrată în Germania de stocarea energiei în domeniul rezidențial este remarcabilă și dacă datele prognozate se vor adeveri, va fi o adevărată explozie, de la cele 85000 sisteme montate în prezent, până la 200000 în 2020. Perspectivele sunt extrem de ambițioase, pornind de la imensul potențial al celor 1500000 de acoperișuri echipate cu panouri fotovoltaice solare, ce s-au dezvoltat grație programelor de sprijin ale statului german și acum este o ocazie ca acest program să își găsească o continuare naturală a dezvoltării prin instalarea de sisteme de stocare locală a energiei. Este evident astfel că vom asista la o substanțială descentralizare de energeticii prin apropierea și chiar prin transferul unei părți importante din producția de energie electrică spre consumator. Soluția de stocare a energiei cuplată cu producerea cu panouri fotovoltaice toate amplasate la nivelul consumatorului ar putea fi în măsură să schimbe modelul clasic al sistemelor energetice, unde producerea și consumul sunt separate și fizic și geografic.

În ceea ce privește piața de stocarea industrială, și aici creșterea este importantă în Germania iar integrarea electromobilității este în măsură de asemenea să facă și mai interesantă utilizarea ei.

â

Stocarea în sistemele energetice
Și în sfârșit, soluțiile de stocare pe scară largă, folosite pentru stocarea energiei de către operatorii din domeniul producerii și stocării energiei electrice au numeroase avantaje care permit eficientizarea sistemelor energetice, creșterea siguranței în exploatare. Acest domeniu necesită însă capacități de stocare uriașe și este evident că la acest nivel evoluțiile vor fi mai lente.
Tehnologiile de stocare din această categorie acoperă capacități de stocare mari și a puteri mari și folosesc și diverse metode, ce merg de la stocarea ce folosește acumularea apei prin pompajul dar recurg și la sisteme de baterii de acumulatori.

Ar mai fi de adăugat că interesul de care se bucură stocarea energiei în Germania este validat și de expoziția-conferință Storage Europe ce se desfășoară la Dusseldorf la fiecare 2 ani ,https://www.energy-storage-online.com/ și care la ediția de anul acesta a abordat mai multe soluții de stocare.