SOLARFLEX® – Cea mai bună soluție pentru industria fotovoltaică

Atunci când construim propria noastră instalație fotovoltaică, fie că este o clădire, fabrică sau un parc fotovoltaic cu o capacitate de zeci sau sute de MW, ne confruntăm cu nevoia de a conecta toate elementele unui astfel de sistem. Și, deși ar părea simplu să instalezi o serie de panouri fotovoltaice, condițiile din aceste sisteme solare demonstrează contrariul, generând
multe provocări pentru instalatori. De aceea, alegerea cablurilor și accesoriilor corecte poate evita anumite greșeli care ar putea duce la consecințe grave în timp.

Indiferent de numărul de panouri dintr-un sistem fotovoltaic, trebuie conectate între ele cu echipamente care transformă energia solară într-o formă utilă sau o stochează. Conexiunile sunt realizate cu cabluri flexibile, majoritatea cu un singur conductor, dar nu orice cablu va funcționa bine în acest rol.
Condiții de mediu dificile
Din exterior, instalația fotovoltaică dă impresia unui mediu foarte   prietenos, fără șocuri, vibrații și alte probleme, însă aceasta este o imagine înșelătoare. Sistemele solare
sunt expuse la toate condițiile de mediu, fiind plasate în aer liber, de aceea trebuie să fie pregătite să confrunte aceste inconveniențe.
Când sunt expuse la lumina soarelui, în anotimpurile foarte călduroase, cablurile și conectorii se încălzesc ajungând la temperaturi extreme, mult mai mari decât temperatura mediului ambiental, iar prin expunere la radiații UV, izolația poate deveni mată sau casantă și în final cablul se deteriorează.

Totodată, pe timp de iarnă trebuie să fie rezistente la temperaturi foarte  joase sau îngheț. Pe lângă radiațiile solare, există și alți factori importanți de expunere care pot produce efecte nedorite, cum ar fi stratul de ozon din compoziția atmosferei, umezeala saudiverse substanțe chimice care pot ajunge în vecinătatea cablurilor.
În unele locații pot apărea amenințări suplimentare, una din ele fiind dată de prezența rozătoarelor, care apar în principal în zonele agricole.
Aceste animale tind să roadă izolația și chiar să distrugă complet cablurile. Toți acești factori trebuie luați în considerare la selectarea cablurilor.
Consecințe serioase
Contrar aparențelor, deteriorarea instalației fotovoltaice nu duce numai la „a nu produce energie electrică în celulă“ . De multe ori, distrugerea  unui cablu poate chiar să oprească complet producția de energie. Desigur, un astfel de cablu deteriorat trebuie înlocuit cât mai curând posibil pentru a restabili eficiența deplină a instalației și a elimina riscul de a genera scânteie, flacără sau arcuri electrice care vor duce la aprindere și în consecință la incendiu.
Cabluri alese corect
În fața tuturor acestor amenințări și a potențialelor consecințe, merită să construiți centrale fotovoltaice? Desigur, deoarece există pe piață cabluri și conectori speciali care vă permit să faceți față problemelor descrise. Datorită certificărilor corespunzătoare, standardelor de conformitate și a garanțiilor, instalația va fi complet sigură și eficientă timp de mulți ani. Un exemplu de astfel de cabluri, special dezvoltate pentru instalațiile fotovoltaice și eliminarea riscurilor asociate, sunt familia SOLARFLEX® din seria H1Z2Z2-K a companiei HELUKABEL. Acestea sunt nu numai durabile și flexibile, ci și rezistente la radiațiile UV (în conformitate cu EN 50618) și ozon (în
conformitate cu EN 50396). Pot fi instalate menținând raza de îndoire de cel puțin cinci ori diametrul cablului, pot funcționa permanent la temperaturi de la -40°C la +90°C.
Cablurile sunt rezistente și la propagarea flăcării, lucru confirmat de standardul IEC 60332-1-2. De asemenea, îndeplinesc standardul IEC 61034, ceea ce înseamnă că în timpul unui posibil incendiu nu emit mult fum. O altă proprietate este reprezentată prin faptul că aceste tipuri de conductori pot fi îngropați direct în pământ. Ele pot fi utilizate cu succes în întreaga Uniune Europeană și nu numai.
Alegerea cablurilor


Atunci când alegem un cablu pentru a conecta panourile fotovoltaice între ele trebuie să stabilim în primul rând grosimea acestuia. Cablurile SOLARFLEX® din seria H1Z2Z2-K sunt conductoare de cupru cu un singur fir, disponibile cu o secțiune a conductorului de la 2,5 mm2 până la 10 mm2. Tensiunea nominală admisă pe cabluri este de 1 kV AC sau 1,5 kV DC. Izolația dublă și independentă este realizată dintr-un compus special, reticulat, iar învelișul exterior poate fi negru, albastru sau roșu, în funcție de versiunea selectată. În plus, puteți opta pentru varianta echipată cu o tresă suplimentară care protejează împotriva rozătoarelor. HELUKABEL asigură o durată de viață a cablurilor de 25 de ani.
Alte cabluri și accesorii
Cablurile ar trebui să aibă, de asemenea, conectori corespunzători care să asigure etanșeitatea și durabilitatea conexiunilor. Este bine să utilizați produse de aceeași marcă ca și cablurile selectate pentru a vă asigura că sunt compatibile între ele.
HELUKABEL furnizează atât conectorii corespunzători, cât și diverse alte cabluri și accesorii utile în instalațiile fotovoltaice. Produsele HELUKABEL sunt alese de către
companiile din industria fotovoltaică nu numai datorită durabilității ridicate sau a parametrilor buni, fapt confirmat de numeroase certificări și aprobări, dar și a anilor de experiență în producția cablurilor sau accesoriilor.

HELUKABEL ROMÂNIA promite să ofere aceeași abordare deschisă și orientată către nevoile partenerilor de afaceri, oferind produse inovatoare de ultimă generație, propune soluții complexe și răspunsuri prompte, se focusează pe rapiditatea livrărilor către clienți, pune la dispoziție training-uri și prezentări de calitate și promite o comunicare și o relaționare deschisă și transparentă cu partenerii de afaceri.
Vă rugăm să contactați specialiștii noștri pe adresa de e-mail office@helukabel.ro, aceștia fiind pregătiți să satisfacă cerințele dumneavoastră atât din punct de vedere tehnic, cât și comercial:

HELUKABEL ROMÂNIA SRL
Șos. de Centură, nr. 1D / 077040
Com. Chiajna, Jud. Ilfov / România
Tel.: +40.310.69.90.85 Fax: +40.310.69.92.11
office @helukabel.ro
www.helukabel.ro

Share