Schneider Electric România și hotelurile ”verzi”

Schneider Electric oferă tehnologie inovatoare și design celor mai renumite hoteluri și clădiri verzi din lume.

Schneider Electric susține inițiativa dezvoltării clădirilor verzi și, ca partener Gold RoGBC, sprijină cea de-a doua conferință anuală „Hoteluri verzi și în România”. Cu această ocazie experții Schneider Electric vor prezenta soluții inovatoare pentru industria ospitalității, cu referire la eficiența energetică, energii regenerabile, precum și soluții punctuale pentru reducerea impactului asupra mediului înconjurător în faza de operare a hotelurilor.

Praga, hotelul Mandarin Oriental
Praga, hotelul Mandarin Oriental

Implicarea Schneider Electric în proiecte de anvergură se poate observa la nivel internațional. Un exemplu este hotelul Movenpick din Amsterdam, al cărui design modern a fost conceput de arhitectul Claus en Kaan, un designer recunoscut la nivel mondial pentru proiectele sale. De asemenea în inima orașului Praga, hotelul Mandarin Oriental de 5 stele, este o clădire istorică, protejată printr-un ordin de conservare. Ea încorporează toate tehnologiile pe care le poate oferi un hotel de lux, ceea ce are ca rezultat un confort sporit și o atmosferă plăcută pentru turiști.

Amsterdam, hotelul Movenpick
Amsterdam, hotelul Movenpick

Premiile internaționale demonstrează că soluțiile pentru clădirile inteligente, fie ele hoteluri, clădiri de birouri sau școli, nu au doar valoare practică, ci se remarcă și prin designul lor. La nivel internațional produsele Schneider Electric au fost apreciate și folosite de cele mai renumite lanțuri hoteliere.

David Nicholl, Country President Schneider Electric România: ”Deși nu putem vorbi despre un fenomen extins în România, preocuparea pentru hotelurile verzi este în creștere. Folosirea sistemelor inteligente pentru clădiri înseamnă economisirea energiei electrice cu până la 30% și permite controlul integrat al tuturor instalatiilor dintr-o clădire în mod automat.”

Soluții inteligente oferite de Schneider Electric

Timp de mai mulți ani, compania Schneider Electric a fost recunoscută pe plan internațional pentru tehnologia pe care o oferă, precum și pentru expertiza în consultanță și proiectare. În plus față de o mare varietate de produse inovatoare care acoperă toate nevoile unui sistem de automatizare KNX (standard internațional de automatizări pentu clădiri), Schneider Electric este un furnizor de soluții complete, adaptate cerințelor, fie că vorbim despre clădiri particulare sau de hoteluri.

Hotelul Cautis de 4 stele din Azuga este un exemplu de colaborare Schneider Electric cu un hotel verde din România. Pentru a se asigura un consum energetic optim s-a ales o soluție de automatizare pe standard KNX. Managerii hotelului au dorit ca acesta să fie cât mai eficient din punct de vedere energetic, o atenție specială acordându-se consumului de energie termică și electrică. Investiția în procesul de automatizare va fi recuperată în aproximativ 2-3 ani, obținând o reducere a consumului de energiei cu cel puțin 30%.

Soluția propusă de Schneider Electric permite monitorizarea consumurilor și vizualizarea defecțiunilor, făcând astfel operarea mult mai ușoară în condițiile utilizării unui personal restrâns. Datorită flexibilității soluției, se pot face ușor modificări, de exemplu: jaluzele automatizate, care de asemenea vor contribui la creșterea eficienței energetice.

Cabana turistică independentă energetic de lângă Sibiel, Jud.Sibiu, situată la cota 1400 m, a fost dotată cu o soluție Schneider Electric de management al energiei produse de o rețea de panouri fotovoltaice. Sistemul fotovoltaic a fost instalat într-o zonă laterală a cabanei turistice, cu orientare sudică și dispune de 160 de panouri și 48 acumulatori, cu o capacitate maximă de înmagazinare de 280 kW. Autonomia este de câteva zile chiar și în condiții de cer acoperit.

Vila Dana din Suceava este un alt proiect de succes, acesta fiind câștigătorul concursului ”Electricianul Anului 2010”. Această construcție a fost echipată cu sistemul de automatizare KNX ce are rolul de a ușura controlul clădirii, care devine astfel mai accesibil și mai flexibil. Controlul funcțiilor de bază ale casei, climatizare și iluminat (inclusiv jaluzelele), este realizat în mod automat pentru obținerea unui confort maxim. De asemenea, este posibil și controlul local, dar și cel de la distanță prin internet, de exemplu de la un telefon mobil.

Despre Schneider Electric

Companie specializată la nivel global în managementul energiei, cu operațiuni în peste 100 de țări, Schneider Electric oferă soluții integrate pentru diverse segmente de piață, deținând poziții de lider în domeniul energiei și al infrastructurii, al proceselor industriale, automatizărilor în construcții și al centrelor de date sau rețelelor. Schneider Electric are, de asemenea, o prezență extinsă și în domeniul aplicațiilor pentru segmentul rezidențial. Cei peste 100 000 de angajați ai companiei lucrează pentru a face energia sigură, de încredere și eficientă, realizând venituri din vânzari în valoare de peste 15,8 miliarde de euro în 2009, prin activitatea lor constantă de a ajuta indivizii și organizațiile «să profite la maxim de resursele energetice».

www.schneider-electric.ro

www.schneider-electric.com

Share