Light+Building -Conferință de presă 6 noiembrie 2019

Miercuri 6 noiembrie a.c. Messe Frankfurt a organizat la Viena o Conferință de presă ce a avut ca subiect ediția din 2020 a expoziției internaționale Light+Building, ediția a 11-a, care va marca și 20 de ani scurși de la prima ediție, cea de lansare din 2000. Au participat reprezentanți ai presei de specialitate și asociațiilor de specialitate din mai multe țări central și est europene (Austria, Ungaria, Cehia, Slovacia, Serbia, Bulgaria, România). Din partea României au participat 2 jurnaliști (unul din partea redacției ELectricianul), dl. Dan Vătăjelu din partea Asociației Române pentru Iluminat și doamna Anca Murar, șefa reprezentanței comerciale a  Messe Frankfurt la București.

Prezentările au fost susținute de doamna Dominique Ewert din partea Messe Frankfurt și de dl. Jurgen Waldorf, din partea ZVEI-Working Group Light, prestigioasa și puternica asociație a industriei electrotehnice și electronice din Germania.

Doamna Ewert a deschis prezentarea proprie, pornind de la problema urbanizării accentuate din ultimii ani și a provocărilor pe care acest proces complex le implică în domeniile următoare:

  • Confortul vieții în mediul urban
  • Calitatea aerului în mediul urban
  • Calitatea apei în mediul urban
  • Calitatea iluminatului urban
  • Mobilitate
  • Securitate
  • Încălzire

Connecting. Pioneering. Fascinating  sunt temele centrale ale ediției Light+Building de anul viitor. Conectivitatea permite managementul energiei și asigură securitate pentru clădiri, oferă inteligență orașului și permite dezvoltarea unei infrastructuri avansate pentru electromobilitate.  Securitatea clădirilor este de altfel și tema unui eveniment special, Intersec Building ce se derulează în paralel cu Light+Building. Mentenanța predictivă, modelarea digitală a clădirilor (BIM), estetica, autenticitatea, funcționalitatea iluminatului,  vor fi de asemenea ilustrate de expozanții de la Light+Building. Se adaugă Luminalle, bienala de artă a iluminatului și design urban, cel mai mare eveniment de acest gen din Germania.

Dl. Waldorf, directorul diviziei de iluminat a ZVEI, a prezentat  pe scurt asociația germană pe care o reprezintă ca și preocupările diviziei de iluminat pe care o conduce referindu-se aici și la licht.de,  o inițiativă proprie în marketingul de iluminat care înglobează instrumente prin care iluminatul poate fi promovat(presă, periodice, online, campanii, social media, publicitate) . licht.de, ca și ZVEI vor derula un forum pentru tehnologie în cadrul Light+Building de anul viitor, în hala 3.0 a complexului expozițional al Messe Frankfurt,  cu numeroase teme abordate (digitalizare, Light as a Service-LaaS, Sustenabilitate, Directivele Europene cu relevanță pentru iluminat și multe altele).

 

Share