În 2018 s-au vândut în România 987 de autovehicule integral electrice(EV) și hibride plug-in (PHEV)
Extras din comunicatul de presă al APIA România:
„… autoturismele “verzi“ (electrice și hibride) continuă tendința de creștere puternică începută în urma cu 2 ani, ca urmare a interesului tot mai ridicat al persoanelor fizice și juridice pentru această categorie de autovehicle, interes care este susținut, inclusiv de stimulentele acordate prin Programele “Rabla” (hibride) și “Rabla Plus” (electrice și hibride plug-in), dar și de numărul tot mai mare de modele disponibile în oferta constructorilor de autovehicule. Ca urmare, în 2018, această categorie de autoturisme ajunge la o pondere de 2,9% din total, superioară celei din anul 2017 (doar 2,1%). Chiar dacă volumele sunt încă destul de mici în raport cu celelalte două categorii de combustibili, creșterea înregistrată (și) în acest an pe segmentul celor electrice (integral electrice și cele plug-in) este una semnificativă, +92,0% (987 unități în 2018 față de doar 514 unități în 2017 adică, de cca. 2 ori mai multe comparativ cu 2017), în timp ce, pentru cele hibride (fără încărcare a bateriei de la rețea) , care au și un volum mai mare (3.585 unități în 2018, față de 2.244 unități în 2017), se înregistrează o creștere de +59,8%.( http://www.apia.ro/wp-content/uploads/2019/01/Comunicat_piata_auto_Dec-2018.pdf)
Autovehicule ecologice disponibile in Romania:
Autovehicule Electrice (EV)
Autovehicule alimentate cu Hidrogen (FCV)
Autovehicule Hibride Plug-In (PHEV)
Autovehicule Electrice cu Autonomie Extinsa (EREV)
Autovehicule Hibride (HEV)
Spre deosebire de anul trecut, cetățenii pot cere în 2018 o sumă mult mai mare pentru a-și lua o mașină electrică. Concret, este vorba de o finanțare de până la 45.000 de lei (spre 10.000 de euro), în condițiile în care în 2016 suma maximă a fost de doar 20.000 de lei (spre 4.500 de euro). Practic, vorbim de o majorare a valorii ecotichetului de 125%. Si acest program (Programul privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante și eficiente din punct de vedere energetic – Rabla Plus) este valabil pentru perioada 2018 – 2019. Mai exact, ecotichetul are două valori fixe, în funcție de tipul automobilului care va fi achizitionat, după cum urmează:
• 45.000 de lei (față de 20.000 de lei în 2016) pentru achiziționarea unui autovehicul nou pur electric (o mașină cu motor electric, ce-și ia energia din baterii reîncărcabile și nu emite deloc emisii poluante);
• 20.000 de lei (față de 5.000 de lei în 2016) pentru achiziționarea unui autovehicul nou electric hibrid cu sursă de alimentare externă, ce generează o cantitate de emisii de CO2 mai mică de 50 g/km (o mașină care-și preia energia din două surse de energie – un combustibil consumabil și un dispozitiv de stocare a energiei electrice).