Anunț Microsoft: Windows 7 nu mai primește suport din 14 ianuarie a.c.

Asistența pentru Windows 7 a încetat

După 10 ani, perioada de asistență pentru Windows 7 se apropie de final, la data de 14 ianuarie 2020. „Știm că schimbarea poate fi dificilă, așa că suntem aici pentru a vă ajuta cu recomandări pentru ceea ce trebuie să faceți în continuare și pentru a răspunde la întrebări despre sfârșitul asistenței”  a declarat Satya Nadella , CEO Microsoft.  Windows 7  este utilizat de aproape o treime din toți utilizatorii de sisteme Windows iar Windows 10 rulează pe circa 50% dintre calculatoarele personale,  adică  pe circa 900 de milioane de sisteme.

Ce înseamnă terminarea perioadei de asistență?

Când Windows 7 va ajunge la data de sfârșit al perioadei de asistență, pe 14 ianuarie 2020, computerul dvs. va continua să funcționeze, dar Microsoft nu va mai oferi următoarele:

  • Asistență tehnică pentru  nici o problemă
  • Actualizări de software
  • Actualizări sau remedieri de securitate

Deși puteți continua să folosiți computerul cu Windows 7, în absența actualizărilor software și de securitate continue, computerul va fi mai vulnerabil la viruși și programe malware. Pe viitor, cea mai bună modalitate de a rămâne în siguranță este să faceți trecerea la Windows 10. Iar cea mai bună modalitate de a beneficia de Windows 10 este folosind un dispozitiv nou. Deși puteți să instalați Windows 10 pe dispozitivul dvs. vechi, acest lucru nu este recomandat decât după verificarea compatibilității dintre hardware-ul calculatorului și cerințele Windows 10.  Pentru a verifica dacă computerul dvs. va putea rula Windows 10, Microsoft a publicat un ghid de compatibilitate care vă va ajuta să determinați dacă specificațiile hardware-ului calculatorului dvs. îndeplinesc cerințele
minimale pentru cea mai recentă versiune de Windows. De exemplu, computerul are nevoie de cel puțin 32 GB spațiu de stocare pe hard disk,  de 1 GB RAM de memorie de lucru și de un procesor cu o viteză de ceas de cel puțin 1 GHz. 

 https://www.microsoft.com/ro-ro/windows/windows-7-end-of-life-support-information

Share