Back to Artecno home page
 Motor cautare

Prin:
 Reviste
 
 

Expozitii, targuri, conferinte, simpozioane, seminarii
 
Normative si reglementari in constructii-instalatii
Electricianul nr.4/2002
Electricianul
nr. 4/2002
C U P R I N S
EDITORIAL EVENIMENT DOSAR ILUMINAT ACTUALITATE NOUTATI PAGINA SIEAR
E D I T O R I A L
  • De ce protectii moderne impotriva tensiunilor accidentale din instalatii electrice de joasa tensiune?
    • In tara noatra atat la utilizatorii casnici cat si la utilizatorii industriali si agricoli (agenti economici si gospodarii) de joasa tensiune, protectia impotriva defectelor de natura electrica se realizeaza in marea majoritate a cazurilor cu sigurante fuzibile ai caror curenti nominali sunt determinati tinand seama de selectivitatea necesara. In numeroase cazuri, aceasta selectivitate nu poate fi obtinuta numai cu sigurante cu fizibil, decat prin limitarea consumatorilor, ceea ce nu este de acceptat, in conditiile in care o mare parte a utilizatorilor sunt dotati cu masini si echipamente performante, automatizate si cu retele IT deosebit de complexe. De aceea se impune aplicarea unor protectii prin relee care sa permita obtinerea unor declansari rapide si selective, atat pentru protejarea instalatiilor impotriva solicitarilor termice (scurtcircuite si suprasarcini), cat si pentru protectia impotriva electrocutarilor prin atingere indirecta.

E V E N I M E N T
  • 100 DE ANI DE INOVATII
    • Interviu cu dl. Director General 3M Romania, Wayne GARRETT

D O S A R
  • Normativele romanesti protejeaza sistemele informatice impotriva impulsului de trasnet?
    - prof.dr.ing. Ileana BARAN, prof.dr.ing. Petru POSTOLACHE - UPB, ing. Eugenia AGHINII - ASRO, dr.ing. Vasile RAMNICEANU - IPROCHIM SA Bucuresti
    • Normativele in vigoare nu acopera tot spectrul de probleme privind tema in discutie si, pe de alta parte, noile standarde europene si internationale, adoptate deja ca standarde romanesti, nu sunt cunoscute si, in consecinta, nu sunt aplicate.
      Avand in vedere intentia tarii noastre de a se integra in structurile UE este necesara, in acest sens, adoptarea standardelor europene ca standarde nationale si anularea tuturor reglementarilor si standardelor nationale conflictuale.

  • Algoritm nou pentru protectia sensibila si selectiva la defecte cu pamantul a retelelor cu neutrul tratat prin bobina - Energobit
    • Tratarea neutrului unor categorii de retele de medie tensiune prin bobina de stingere conduce la compensarea capacitatii echivalente fata de pamant a retelelor respective.
      Compensarea se face tocmai de catre bobina de stingere, numita si bobina Petersen, prin ajustarea inductivitatii acesteia (in functie de modul de ajustare putandu-se functiona in regim supracompensat, subcompensat sau, in anumite cazuri, chiar de rezonanta).
      Retelele cu neutrul tratat prin astfel de bobine, numite si "retele compensate", au particularitatea ca la locul unei eventuale puneri la pamant simple a unei linii din retea, curentul rezultant este foarte mic, fiind practic insumarea curentului inductiv prin bobina, a curentului capacitiv al capacitatii echivalente a liniei respective si a curentului activ determinat de efectul rezistentei proprii a bobinei, rezistentei de scurgere a retelei precum si rezistentei de defect.

  • Noutati Moeller in domeniul aparaturii pentru protectia instalatiilor si persoanelor
    • Una din cele mai importante categorii de aparate destinate protectiei instalatiilor si persoanelor este aceea care cuprinde intreruptoarele automate. Desi aparent in acest domeniu nu ar fi multe de inovat, totusi constatam ca marile firme vin permanent cu noutati.
      In 2002, grupul Moeller a realizat o remaniere spectaculoasa a intregii game de intreruptoare automate, de la cele modulare pana la intreruptoarele 6000 A.

  • LEXIC - Dispozitive de protectie la supratensiuni de natura atmosferica - ing. Petru PERICLE-MICU, Legrand Romania
    • Gama Lexic de echipamente dedicate protectiei cuprinde, pe langa intreruptoarele automate de putere DPX, disjunctoarele modulare DX/DNX sau separatoarele Vistop si o oferta de dispozitive de protectie la supratensiuni de natura atmosferica. De curand aceasta a fost complet innoita in conformitate cu evolutia normelor internationale in acest domeniu.

  • Protectia persoanelor si a bunurilor impotriva defectelor de izolatie - ing. Emil NEAGOE - Schneider Electric Romania
    • Defectele de izolatie, care pot aparea in instalatiile electrice, pot duce, printre altele, la aparitia curentului diferential rezidual. Efectele acestuia sunt periculoase: risc de soc electric pentru persoane, risc de incendiu sau explozie, risc de indisponibilitate a energiei electrice. Curentul de defect este adesea prea slab pentru a putea fi detectat si eliminat de protectiile la scurtcircuit sau la suprasarcina conventionale. Ca urmare, este nevoie de dispozitive specifice pentru detectarea si eliminarea lui, dispozitivele diferentiale reziduale. Aceste dispozitive fac parte din oferta Schneider Electric.
      Notiunea de "protectie diferentiala" sau "diferentiala" in limbaj curent reprezinta unul sau mai multe dispozitive de masurare care au functia de a detecta o diferenta intre curentul de intrare si curentul de iesire dintr-o anumita parte a instalatiei: linie, cablu, transformator, generator, motor etc.
      Protectia diferentiala reziduala este protectia impotriva acelui curent de defect care nu se inchide la sursa prin conductoarele active, ci pe un traseu anormal, constituit, in general, din diverse elemente conductoare (carcasa metalica, conductor PE sau PEN, corpul unei persoane ... si eventual pamant).
      Acest curent de defect este numit curent diferential rezidual. Traseul si valoarea lui depind de schema de legare la pamant.
      Dispozitivul diferential rezidual (DDR) este numit si "diferential".

  • Tubulaturi de inalta siguranta pentru instalatiile electrice
    • Tuburile realizate din materiale care nu contin halogenuri reprezinta o clasa aparte in familia tuburilor de protectie folosite in instalatiile electrice. Articolul realizeaza o trecere in revista a acestei grupe de produse, evidentiind caracteristicile net superioare ale acestora si avantajele pe care le au fata de tuburile clasice din PVC.

  • Gardy - disjunctoare de bransament cu protectie la supratensiuni de frecventa industriala integrata - Schneider Electric
    • Disjunctoarele de bransament de fabricatie SAE Gardy au fost special create pentru protectia persoanelor si a echipamentelor electrice din instalatiile interioare ale abonatului.
      Disjunctoarele de bransament fabricate de Gardy, oferite de Schneider Electric, sunt produse in conformitate cu normele europene si internationale in vigoare si ofera utilizatorilor avantajele unei tehnologii moderne, precum si performante deosebite in functionare.

  • Protectia impotriva trasnetelor cu paratrasnet cu dispozitiv de amorsare PREVECTRON-2 - ing. Istvan DENES - SC ProEnerg SRL Oradea
    • Paratrasnetele cu dispozitiv de amorsare (PDA) Prevectron-2 produse de firma INDELEC (Franta) reprezinta o solutie performanta, flexibila, simpla si ecologica, si cunosc pe plan mondial o larga utilizare in toate domeniile. Paratrasnetele Prevectron comercializate in Romania de ProEnerg SRL Oradea intra in randul celor 60.000 de exemplare vandute pana in prezent de Indelec in intreaga lume.
      Articolul prezinta noile modele de PDA recent aparute, Millenium si TS 2.10, precum si preocuparile firmei Indelec in efectuarea unor campanii de testare in conditii reale de trasnet.

  • Produse pentru protectia impotriva trasnetului si supratensiunilor, utilizate intr-o conceptie unitara
    • Tematica acestui numar al revistei Electricianul, precum si actualitatea protectiilor impotriva trasnetului data de lunile cu fenomene oragioase ne permit sa completam informatiile prezentate in articolul "Solutii pentru protectia completa in instalatii electrice" din Electricianul nr.8/2001.
      Articolul prezinta in primul rand avantajele produselor comercializate de ECHIPOT SRL.
      ECHIPOT SRL Oradea are ca domeniu principal de activitate protectia impotriva trasnetului, oferind consultanta, proiectare si o gama larga de echipamente pentru sisteme de protectie impotriva loviturilor directe de trasnet si sisteme de protectie impotriva supratensiunilor.

I L U M I N A T
  • Telemanagementul in iluminatul public - Adrian Mot, Philips and Elba Street Lighting
    • Noile tehnologii in domeniul electronicii si al telecomunicatiilor creeaza posibilitati noi pentru managementul iluminatului public. Cu ajutorul telemanagementului este posibila, chiar utilizand infrastructura existenta de corpuri de iluminat si lampi, rationalizarea intretinerii, a consumului energetic, a costurilor proprietarului sistemului si nu in ultimul rand a atentiei acordate mediului inconjurator.
      Philips and Elba Street Lighting aduce acest concept nou pe piata iluminatului public din Romania.
      Sistemul consta dintr-un calculator personal, un controler de segment pentru fiecare zona de monitorizat si un controler corp de iluminat pentru fiecare punct luminos. Structura sistemului pentru telemanagement este definita de instalatiile de monitorizat si de pozitia lor geografica. Arhitectura sistemului trebuie sa permita identificarea diferitelor zone sau instalatii luate in calcul. O retea de comunicatii suprapusa peste reteaua de alimentare cu energie are in grija transmisia de date.

A C T U A L I T A T E
  • Sitop Power - un concept privind sursele de alimentare modulare - flexibil si totodata simplu - - ing. Razvan Ioachim, Siemens SRL
    • Inginerii din fabrici sunt pusi astazi in fata unor adevarate provocari datorita globalizarii avansate a pietei si cresterii duritatii competitiei. Fiabilitatea, operarea simpla si flexibilitatea maxima sunt in topul cerintelor proiectelor de automatizare. In trecut producatorii favorizau, in mod obisnuit, realizarea de solutii simple cu un numar minim de functiuni. Pentru orice dorita completare se cereau eforturi si costuri suplimentare.
      Dar astazi noua generatie de surse modulare de alimentare Sitop, produse de Siemens, ofera o adevarata gama de produse pentru secolul 21. Ea se bazeaza pe un nou concept care ofera solutii avantajoase ca pret functie de cerinte. Astfel utilizatorul va plati efectiv numai pentru ceea ce are nevoie.

  • Treceri rezistente la foc prin pereti si tavane - ing. Dan Hancu, OBO BETTERMANN Romania
    • Protectia la foc preventiva este un element important pentru siguranta in cladiri.
      Un rol deosebit in asigurarea acestei protectii revine executiei corecte a instalatiei electrice.
      Circuitele electrice strabat orice cladire ca o adevarata retea. Aceasta retea reprezinta, in cazul unui incendiu, o potentiala sursa de pericol, deoarece cablurile arse pot produce un fum puternic toxic.
      Este un fapt trist acela ca aproximativ 95 % din victimele incendiului sufera intoxicatii cu fum dar nu sunt de neglijat nici pagubele produse de arderea cablurilor electrice.
      In cazul arderii izolatiei din PVC care este de regula folosita penru cabluri, se degaja clor gazos care in combinatie cu umiditatea aerului si cu apa folosita la stingerea incendiului, formeaza saruri.
      In aceste conditii aceste saruri patrund in beton, ataca armaturile din otel si deterioreaza structura cladirilor chiar in mare masura. Adesea aceste deteriorari depasesc cu mult pagubele propriu-zise provocate de incendiu.

  • Solutii STEGO pentru optimizarea conditiilor climatice de functionare a instalatiilor electrice - ing. Adrian SAFTA, Coelco Trade
    • O parte din problemele care apar in functionarea optima a aparatajului electric si electronic se datoreaza conditiilor climatice. Pentru rezolvarea lor, STEGO vine cu o gama completa de echipamente pentru incalzire si ventilare a incintelor.

N O U T A T I
  • Cofretele etanse multifunctionale Kaedra, de 3x mai practice
    • Consecvent ambitiei sale de a-si pastra pozitia de lider in domeniul distributiei electrice si al controlului industrial, Schneider Electric isi imbogateste oferta cu o noua gama de cofrete si minicofrete etanse, ce aduce functionalitati unice in domeniu.
      Kaedra reprezinta gama de solutii ideale pentru realizarea unei instalatii sigure si complete de distributie, alimentare si comanda: 3 functii intr-un singur cofret.

  • Iluminatul spatiilor comerciale cu gama Lineta - ing. Viorel BOCHIE - ELBA SA
    • Iluminatul spatiilor comerciale pune probleme atat de ordin teoretic cat si practic. Abordarea acestor sisteme se aliniaza criteriilor de definire a spatiului comercial in studiu si anume: marimea si destinatia magazinului, tipul cumparatorului vizat, tipul, respectiv clasa de produse comercializate.
      Pentru proiectarea iluminatului se va tine cont de toate suprafetele din campul vizual al cumparatorului. Tipurile de sisteme de iluminat care se iau in considerare sunt: sistemele generale, sistemele specifice si sistemele flexibile. Fiecare sistem se poate completa cu un iluminat suplimentar pentru a atrage privirea asupra exponatelor sau pentru ghidarea circulatiei.
      Solutia propusa de ELBA pentru iluminatul spatiilor comerciale este noua gama de produse Lineta.Aceasta serie este destinata exclusiv iluminatului spatiilor ample in care se combina iluminatul artificial cu cel natural.

P A G I N A   S I E A R

Firme
sus